Evelyn's Blog » Daniel şi Apocalipsa

Apocalipsa 3

Evelyn Mangiru — Fri, 06 Feb 2009 18:46:07 +0000

Pentru explicaţiile de mai jos, am extras informaţii din Daniel şi Apocalipsa, de Uriah Smith.

Apocalipsa, cap. 3

3:1-6

Biserica din Sardes

– Perioada: 1798 – ……

– Sardes înseamnă „prinţ sau cântec de bucurie” sau „cel care rămâne.”

– Sardes înglobează bisericile reformate. Ele urmau să audă învăţătura despre revenirea lui Hristos şi trebuiau să vegheze (vers. 3). Vezi şi 1 Tes. 5:4.

– „Hainele albe” = vezi Zah. 3:4, 5 şi Apoc. 19:8.

– „Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii” = Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie ca păcatele să fie şterse. Vezi Evr. 8:12.

– „Voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu…” = Vezi şi Mat. 10:32, 33; Marcu 8:38; Luca 12:8, 9.

3:7-13

Biserica din Filadelfia

– Perioada: …… – 1844.

– Filadelfia înseamnă „dragoste frăţească” şi exprimă poziţia şi spiritul acelora care au primit solia adventă până în toamna anului 1844.

– „Cheia lui David” = „Cheie” înseamnă „putere.” Fiul lui Dumnezeu este moştenitorul de drept al scaunului de domnie al lui David. El va domni.

– „Cel ce deschide şi nimeni nu va închide, Cel ce închide şi nimeni nu va deschide” = Se referă la încheierea lucrării lui Hristos în Sfânta şi începerea lucrării Lui în Sfânta Sfintelor.

– „Cuvântul răbdării Mele” = Apoc. 14:12.

– „Eu vin curând”

Efes Smirna Pergam	Nici o referire la revenirea lui Hristos.

Tiatira	O singură aluzie: „Ţineţi cu tărie ce aveţi, până voi veni!”

Sardes	„Dacă nu vegheaţi, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine” (Apoc. 3:2).

Filadelfia	„Eu vin curând.”

3:14-22

Biserica din Laodicea

– Perioada: Perioada judecăţii.

– Laodicea înseamă „judecata poporului” sau „un popor drept.”

– Se aplică credincioşilor cărora li se adresează solia îngerului al treilea (Apoc. 14:9-14).

– „Fierbinte” = Omul are o relaţie activă, plină de bucurie, cu Dumnezeu. El SIMTE.

– „Rece” = Omului îi lipseşte relaţia cu Dumnezeu. El SIMTE această lipsă, este nefericit.

– „Încropit” = Omul este indiferent, mulţumit cu starea sa. NU SIMTE în ce stare se află.

– „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine” = Vezi Is. 55:1. Noi „cumpărăm”de la El renunţând la eul nostru pentru a primi neprihănirea Sa.

– „Aur curăţit prin foc” = credinţa, speranţa (Evr. 11:1, Rom. 8:24, 25), dragostea (Gal. 5:6; 1 Tim. 6:18). (1 Cor. 13).

– „Haine albe” = neprihănirea lui Hristos. (Is. 64:6; Zah. 3:3, 4; Apoc. 19:8).

– „Doctorie pentru ochi” = discernământ spiritual, prin Duhul Sfânt. Vezi Fapte 10:38; 1 Ioan 2:20, 27; 14:26; 16:13).

Posted in Articole, Daniel şi Apocalipsa

Apocalipsa 2

Evelyn Mangiru — Fri, 06 Feb 2009 18:35:35 +0000

Pentru explicaţiile de mai jos, am extras informaţii din Daniel şi Apocalipsa, de Uriah Smith.

Apocalipsa, cap. 2:

2:1-7

Biserica din Efes

– Perioada: După învierea lui Isus până la sfârşitul primului secol, până la moartea ultimului apostol.

– Efes înseamnă „de dorit.”

2:8:11

Biserica din Smirna

– Perioada: 100-323.

– „Zic că sunt iudei şi nu sunt” = Rom. 2:28, 29; 9:6, 7; Gal. 3:28, 29.

– „Un necaz de 10 zile” = 303-313, ultima şi cea mai sângeroasă din cele 10 mari persecuţii faţă de biserica creştină. Aceasta a avut loc sub domnia sub Diocleţian.

– Când va fi dată cununa vieţii? Vezi 2 Tim. 4:8; 1 Cor. 15:51-54; 1 Tes. 4:16, 17; 1 Petru 5:4; Luca 14:14; Ioan 14:3.

2:12-17

Biserica din Pergam

– Perioada: Din zilele lui Constantin cel Mare sau, mai degrabă, de la covertirea lui, în anul 323, până la stabilirea papalităţii, anul 538.

– Pergam înseamnă „înălţime, înălţare.”

– „Unde este scaunul de domnie al Satanei” înseamnă că aceasta a fost perioada în care învăţătura lui Hristos a fost alterată, taina nelegiuirii fost la lucru şi Satana a pus temelia sistemului apostaziei – papalitatea. S-a împlinit ce spunea Pavel în 2 Tes. 2:3.

Interesant că Pergam a devenit punctul central al închinării babiloniene, străvechi, la soare. Haldeii s-au bucurat de prosperitate în vremea Babilonului. După cucerirea Babilonului de către medo-perşi, ei au fugit în Asia Mică şi şi-au stabilit centrul la Pergam. Au luat cu ei şi [Palladium of Babylon – obiect sfânt care se credea că are puterea de a proteja o cetate] piatra cubică. De aici au complotat împotriva Imperiului Persan, împreună cu grecii.

– Antipa = Nu există dovezi că ar fi existat o persoană la care s-ar putea face referire aici. De aceea se crede că ar putea fi vorba de un grup de oameni, întrucât cuvântul înseamnă „opus,” şi PAPAS, care înseamnă „tată.” Acest grup se opunea preoţilor care începuseră să îşi exercite puterea. Mulţi dintre ei au suferit martiriul la Constantinopol şi Roma în acea vreme, centrul în care preoţii au început să-şi exercite puterea.

– Învăţătura lui Balaam = Num. 22:25; 31:13-16. Învăţăturile din Pergam erau, evident, similare, conducând la idolatrie şi la unirea bisericii cu lumea. Aceasta urma să conducă la unirea statului cu biserica, ceea ce a rezultat în formarea papalităţii.

2:18-29

Biserica din Tiatira

– Perioada: Continuarea papalităţii pe perioada celor 1260 de ani, între 538-1798.

– Tiatira înseamnă „mirosul plăcut al strădaniei” (?)

– La această perioadă se face referire şi în Mat. 24:21.

– „Izabela, femeia aceea” = un grup de oameni, nu o persoană, ca şi în cazul lui Antipa. Este vorba despre papistaşi. Pe unii dintre ei creştinii îi acceptaseră să predice în mijlocul lor. (Izabela a omorât profeţii Domnului, l-a condus pe soţul ei, Ahab, în idolatrie, şi i-a hrănit la masa ei pe profeţii lui Baal. De aceea, aici, Izabela e folosit ca metaforă pentru papistaşi.)

– „Copiii ei” = Faptul că vorbeşte despre „copiii ei” indică faptul că Izabela reprezintă o sectă şi prozeliţii ei (vezi şi Apoc. 17-19).

– „Moartea” despre care se vorbeşte aici este moartea a doua. Atunci „toate bisericile vor cunoaşte.”

– Spre sfârşitul acestei perioade au început să fie împlinite semnele celei de-a doua veniri a lui Hristos – în 1780. Vezi comentariul la Apoc. 6:12. Vezi şi Luca 21:28.

– „Luceafărul de dimineaţă” – Hristos. Vezi Apoc. 22:16. „Luceafărul de dimineaţă” este menţionat şi în 2 Petru 1:19. La venirea lui Hristos nu vom mai avea nevoie de „cuvântul proorociei.”

Posted in Articole, Daniel şi Apocalipsa

Apocalipsa 1

Evelyn Mangiru — Fri, 06 Feb 2009 18:24:02 +0000

Aşa cum anunţam recent, doresc să pun la dispoziţia oricui este interesat explicaţia profeţiilor din Daniel şi Apocalipsa. Acum două săptămâni am postat explicaţia capitolelor 12-14 din Apocalipsa. Voi continua acum cu capitolele 1-3. Îmi pare rău că nu am postat capitolele în ordine, dar cred că aceasta nu va fi o piedică în calea celor preocupaţi sincer de studiu.

Aşadar, Apocalipsa, cap. 1, cu menţiunea importantă că pentru explicaţiile de mai jos am extras informaţii din Daniel şi Apocalipsa, de Uriah Smith:

1:1

îngerul

– Gabriel (vezi comentariul a Dan. 10:21).

1:4

7 duhuri

– 7 fiind nr. desăvârşirii, aici nu denotă pluralitatea, ci desăvârşirea Duhului Sfânt şi diversitatea lucrărilor pe care le îndeplineşte.

scaunul de domnie

– Scaunul de domnie al Tatălui, căci Hristos nu S-a urcat încă pe tron.

1:5

martorul credincios

– Isus Hristos.

1:7

venirea lui Isus

– Vizibilă.

– „Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns.” Înainte de venirea lui Isus va avea loc o înviere parţială a celor buni şi a celor răi (vezi Dan. 12:1, 2).

1:9

Patmos

– O insulă în apropierea coastei de vest a Asiei Mici, între insula Icaria şi promontoriul Milet.

– Aprox. 10 mile lungime, 6 mile lăţime.

– Ioan a fost exilat acolo sub domnia lui Domiţian, aprox. În anul 94 d.Hr. De aici supoziţia că Apocalipsa a fost scrisă în 95 sau 96 d.Hr. Cauza exilului = „Din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricin mărturiei lui Isus Hristos.”

1:10

în ziua Domnului

– Sâmbăta, ziua a şaptea, nu duminica. Vezi comentariile din carte, pag. 354, 455.

– Vezi Gen. 2:1-3; Ex. 16:23; Is. 58:13; Marcu 2:28; Mat. 12:8, unde se spune care este „ziua Domnului.”

1:16

7 stele

– 7 îngeri (vers. 20).

1:20

7 îngeri ai bisericilor

– Conducătorii lor.

7 sfeşnice

– 7 biserici.

7 biserici

– 7 perioade ale bisericii creştine.

– Numărul sfinţeniei, desăvârşirii.

Posted in Articole, Daniel şi Apocalipsa

Apocalipsa 14

Evelyn Mangiru — Fri, 23 Jan 2009 22:06:25 +0000

Pentru explicaţiile de mai jos, am extras informaţii din Daniel şi Apocalipsa, de Uriah Smith.

Apocalipsa, cap. 14:

14:1-5

Muntele Sionului

= Muntele Sion de sus, întrucât cântarea cântăreţilor din harpă care fără îndoială este cântată chiar de aceştia se aude din cer.

= Acelaşi Sion de pe care Domnul îşi rosteşte cuvintele când vorbeşte poporului Său în strânsă legătură cu venirea Fiului Omului (Ioel 3:16; Evr. 12:25-28; Apoc. 16:17).

144.000

= sfinţii care erau în Apoc. 13 obiecte ale mâniei fiarei şi a chipului (icoanei) ei.

= cei pecetluiţi care au fost descrişi în Apoc. 7 şi despre care s-a arătat deja că sunt neprihăniţi în viaţă la a doua venire a lui Hristos.

= sfinţii vii care vor fi preschimbaţi la a doua venire a lui Hristos.

Au fost răscumpăraţi dintre oameni

= O expresie care poate fi aplicabilă numai celor care sunt preschimbaţi dintre cei vii (celor 144.000).

Aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său

– În Apoc. 7 se spune că ei au sigiliul lui Dumnezeu pe frunţile lor.

Astfel ne este furnizată o cheie importantă pentru înţelegerea sigiliului lui Dumnezeu pentru că ne dăm seama imediat că Tatăl priveşte numele Său ca sigiliu al Său. Acea poruncă din lege care conţine numele lui Dumnezeu este de aceea sigiliul legii. Porunca sabatului este singura care conţine titlul descriptiv care distinge pe advăratul Dumnezeu de dumnezeii falşi. Oriunde era aşezată aceasta a fost spus că va fi şi numele Tatălui aclo (Deut. 12:5, 14, 18, 21; 14:23; 16:2, 6, etc.). De aceea oricine ţine cu credincioşie această poruncă are sigiliul Viului Dumnezeu.

Cântau o cântare nouă

– În Apoc. 15:3 ea este numită cântarea lui Moise şi cântarea Mielului. Cântarea lui Moise, aşa cum poate fi văzut în Exod 15, a fost o cântare a experienţelor şi a eliberării. De aceea cântarea celor 144.000 este cântarea eliberării lor. Nimeni alţii nu se pot asocia la aceasta pentru că nici o altă ceată nu a avut o experienţă asemănătoare cu a lor.

Ei nu s-au întinat cu femei

– O femeie este în Scriptură simbolul unei biserici;

· o femeie virtuoasă = o biserică curată;

· o femeie stricată = o biserică apostaziată.

Una din caracteristicile acestei cete este că la timpul eliberării ei nu sunt întinaţi cu bisericile căzute ale ţării şi nici nu au vreo legătură cu ele. Noi nu înţelegem însă că ei n-au avut niciodată vreo legătură cu aceste biserici, căci numai la un anumit timp poporul devine întinat prin ele. În Apoc. 18:4 noi găsim o chemare adresată poporului lui Dumnezeu în timp ce ei sunt încă în Babilon să iasă afară ca să nu devină părtaşi ai păcatelor ei. Dând atenţie acestei chemări şi părăsind legătura cu ea, ei scapă de întinarea cu păcatele ei.

Ei urmează pe Miel oriunde merge El

– Noi înţelegem că aceasta se spune despre ei că va fi în starea lor de mântuiţi (!!!). Ei sunt nişte însoţitori deosebiţi ai Domnului lor glorificat în Împărăţia Sa.

Cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel

– Hristos este primul rod ca antitip al snopului de legănat. Primii primitori ai evangheliei sunt numiţi de Iacov ca un fel de pârgă (Iac. 1:18). Astfel, cei 144.000, fiind pregătiţi pentru grânarul ceresc, încă de aici de pe pământ în cursul scenelor tulburătoare ale zilelor din urmă, fiind transportaţi în ceruri şi ocupând o poziţie proeminentă, sunt în acest sens numiţi cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.

– Cu descrierea celor 144.000 biruitori se încheie şirul profeţiei care a început cu Apoc. 12.

14:6-7

Notă:

– În aceste versete este introdusă o altă scenă şi un alt lanţ profetic. Noi cunoaştem aceata pentru că versetele precedente ale acestui capitol descriu o ceată de mântuiţi în starea nemuritoare – o scenă care constituie o parte a lanţului profetic care începe cu primul verset din Apoc. 12 şi cu care se încheie acest lanţ de evenimente, întrucât nici o profeţie nu depăşeşte starea nemuritoare. Oricând suntem aduşi într-un lanţ profetic până la sfârşitul lumii noi cunoaştem că acest lanţ se sfârşeşte acolo şi că ceea ce se introduce ulterior aparţine unei noi serii de evenimente. Îndeosebi cartea Apocalipsei este compusă dn aceste lanţuri profetice independente, aşa cum s-a expus deja, într-un număr de exemple.

Prima solie îngerească

Vestirea venirii lui Isus în 1843. Printre vestitori: William Miller, EGW…
A urmat dezamăgirea.
După dezamăgire, aşteptătorii au au cercetat din nou profeţiile şi au constatat că nu calculaseră bine datele. Era vorba de 1844, nu 1843. Dar acum au înţeles şi semnificaţia versetului din Habacuc 2:1: „…Dacă zăboveşte [proorocia], aşteapt-o.”
„Am văzut dezamăgirea celor credincioşi când nu L-au văzut pe Domnul lor la momentul aşteptat. Fusese scopul lui Dumnezeu acela de a ascunde viitorul şi de a-i aduce pe cei din poporul Său la o răscruce a deciziei. Fără predicarea timpului fixat pentru venirea lui Hristos, lucrarea a cărei împlinire o dorea Dumnezeu nu s-ar fi săvârşit. Satana îi făcea pe foarte mulţi să caute departe, în viitor, evenimentele măreţe legate de judecată şi de sfârşitul perioadei de probă. Era necesar ca poporul să fie adus în situaţia de a căuta cu seriozitate să facă o pregătire urgentă” (E.G. White, EW, pag. 246).

– Fiecare din cei trei îngeri ai celor trei solii simbolizează pe aceia care au însărcinarea de a face cunoscut semenilor lor adevărurile speciale care constituie conţinutul acestor solii. Totuşi nu poate fi imaginar a presupune că un înger literal a fost însărcinat cu supravegherea fiecărei solii (Evr. 1:14; Apoc. 1:1; 22:16).

– Acest înger din Apocalips 14:6 este numit „un alt înger” pentru că Ioan a văzut anterior un înger zburând prin mijlocul cerului, într-un mod asemănător, aşa cum este descris în Apoc. 8:13, proclamând că ultimele trei din seria celor şapte trâmbiţe erau trâmbiţele „vaiurilor.”

– Timpul soliei: Solia aparţine generaţiei prezente, întrucât noi suntem în mod evident în zilele din urmă, care preced a doua venire a lui Hristos. Chiar natura soliei o fixează în ultima generaţie de oameni. Ea proclamă că „a venit ceasul judecăţii” lui Dumnezeu. Judecata aparţine încheierii lucrării pentru mântuirea lumii şi proclamaţia care anunţă apropierea ei poate fi făcută numai când apropiem de sfârşit. Mai mult, se arată că solia aparţine timpului prezent atunci când se dovedeşte că acest înger este identic cu îngerul din Apoc. 10, care-şi rosteşte solia în această generaţie. (Vezi prezentarea de la cap. 10).

Profeţia celor 2300 de zile din Dan. 8 şi 9 indică în mod clar către acest ceas al judecăţii. Această cea mai lungă perioadă profetică din scripturi se întinde de la anul 457 î.Hr., până la anul 1844 d.Hr. Atunci urma să fie curăţit Sanctuarul. În conformitate cu simbolul din Leviticul 16, această curăţire era lucrarea finală a ispăşirii. Acea lucrare a ultimei zile a a anului în serviciul tipic nu era altceva decât ziua judecăţii în simbol.

Noi credem că marea mişcare a celei de a doua veniri din secolul trecut răspunde exact profeţiei.

14:8

A doua solie îngerească

Aşteptătorii au părăsit bisericile din care făceau parte, şi care respinseseră prima şi a doua solie îngerească.
Ellen White a văzut cum spre încheierea celei de-a doua solii îngereşti asupra poporului lui Dumnezeu a strălucit o mare lumină. Ea a văzut cum îngerii vorbeau cu îngerul care purta cea de-a doua solie, apoi toţi şi-au unit glasurile strigând: „Iată Mirele, ieşiţi-I în întâmpinare!” (Mat. 25:6). Acesta era strigătul de la miezul nopţii care urma să dea putere celei de-a doua solii. Îngerii au fost trimişi la aşteptătorii descurajaţi să îi trezească şi să îi pregătească pentru marea lucrare cunoscută sub numele de „strigătul de la miezul nopţii”: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”
Mii de credincioşi au fost treziţi în urma vestirii acestei solii ca să se pregătească pentru venirea lui Hristos. Ei au părăsit, de asemenea, bisericile din care făceau parte şi s-au alăturat aşteptătorilor, dând curs chemării: „Ieşiţi din mijlocul lor… nu vă atingeţi de ce este necurat” (2 Cor. 6:17).
A urmat a doua dezamăgire. Ellen White: „Am întrebat care era cauza acestei schimbări. Îngerul care mă însoţea a spus: ‘Sunt iarăşi dezamăgiţi în aşteptările lor. Isus nu poate veni pe pământ încă. De dragul Lui, ei trebuie să îndure încercări mai mari. Trebuie să renunţe la rătăcirile şi tradiţiile primite de la oameni şi să se întoarcă cu totul către Dumnezeu şi către Cuvântul Său. Ei trebuie să fie curăţiţi, albiţi şi încercaţi. Cei care vor suporta acea amară încercare vor obţine o biruinţă veşnică’” (EW, pag. 243).
Datele au fost calculate iar şi iar, dar nu au descoperit nici o greşeală în această privinţă. 1844 era anul profetic. Greşeala consta în faptul că ei înţeleseseră că sanctuarul care trebuia curăţit era pământul. Îngerii i-au condus în cercetare şi au descoperit că lucrarea care trebuia să aibă loc, de fapt, era următoarea: Isus trebuia să intre în sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc pentru a face ispăşire pentru poporul Său şi pentru a primi împărăţia de la Tatăl Său, şi apoi va reveni pe pământ pentru a-i lua cu Sine.

– Timpul soliei: Timpul acestei solii este determinat într-o mare măsură de cel al primei solii. Prima solie nu putea decât să preceadă pe cea de-a doua; dar prima solie este fixată în zilele din urmă. însă a doua solie trebuie să fie dată înainte de sfârşit, căci nici o mişcare de acest fel nu este posibil a fi descrisă după acel eveniment. De acea ea este o parte a acelei mişcări religioase care a are loc în zilele din urmă cu referire specială la venirea lui Hristos.

– Babilonul reprezintă aici lumea religioasă apostaziată în general, pretinsa biserică unită cu lumea. În alte contexte, Babilonul mai poate reprezenta biserica papală în particular şi cetatea Romei.

Babilonul nu se mărgineşte la biserica romano-catolică. Numele pe care ea-l poartă pe frunte – „o taină, Babilonul cel mare, mama curvelor ş spurcăciunilor pământului” (Apoc. 17) – dezvăluie alte legături de familie. Fiicele ei sunt alte corpuri religioase în afara bisericii romano-catolice care vin sub această denumire (de Babilon).

– „A adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei,” adică cu doctrinele ei false.

Marea cetate a Babilonului este compusă din trei diviziuni. Astfel, marile religii ale lumii pot fi clasificate sub trei capete:

· primul, cel mai vechi şi cel mai răspândit este păgânismul, simbolizat separat sub forma unui balaur;

· al doilea este marea apostazie papală, simbolizată prin fiară;

· al treilea sunt fiicele sau descendenţii acelei biserici simbolizată prin fiara cu două coarne, deşi aceasta nu le cuprinde pe toate; marele corp al bisericilor protestante, ca o parte constituentă a acestui mare Babilon.

– „A căzut Babilonul” = învăţătura falsă. Ea a stricat adevărurile curate ale Cuvântului lui Dumnezeu şi a îmbătat toate neamurile cu fabule plăcute. (Pentru o listă de doctrine false ale lumii religioase apostaziate, vezi în carte la pag. 649).

– Sanctuarul:

„Îngerul a spus: ‘A greşit Cuvântul lui Dumnezeu? Nu a reuşit Dumnezeu să-Şi împlinească făgăduinţele? Nu; El a împlinit tot ceea ce a promis. Isus S-a ridicat şi a închis uşa de la Locul Sfânt din Sanctuarul ceresc, a deschis o uşă către Locul Preasfânt şi a intrat pentru a curăţi Sanctuarul. Toţi aceia care aşteaptă cu răbdare vor înţelege taina. Omul a greşit; dar nu a existat nici o greşeală din partea lui Dumnezeu. Tot ce a făgăduit Dumnezeu a fost împlinit întocmai; dar omul a crezut în mod eronat că pământul este sanctuarul care trebuie curăţit la sfârşitul perioadelor profetice. Aşteptările omului au fost cele care au eşuat, nu făgăduinţa lui Dumnezeu.’

Am văzut că în timpul în care Isus este în Locul Preasfânt, va fi legat prin căsătorie de Noul Ierusalim; iar după ce lucrarea Sa se va sfârşi în Sfânta Sfintelor, va coborî către pământ în puterea Sa împărătească şi îi va lua la Sine pe cei preţioşi, care au aşteptat cu răbdare întoarcerea Sa.

Mi s-a poruncit atunci să observ cele două încăperi ale Sanctuarului ceresc. Perdeaua, sau uşa, a fost deschisă şi mi s-a îngăduit să intru. În prima încăpere, am văzut sfeşnicul cu şapte lămpi, masa pâinilor pentru punerea înaintea Domnului, altarul pentru tămâie şi cădelniţa.

Tot mobilierul acestei încăperi părea din aurul cel mai curat şi reflecta chipul Celui care intrase în acel loc. Perdeaua care despărţea cele două încăperi avea culori şi materiale diferite, cu o margine foarte frumoasă, în care erau figuri lucrate din aur, reprezentând îngeri. Perdeaua a fost ridicată şi am privit în cea de-a doua încăpere. Am văzut acolo un chivot care părea din aurul cel mai fin. Pe marginea capacului chivotului era o lucrătură de o frumuseţe desăvârşită, reprezentând coroane. În chivot se aflau tablele de piatră, conţinând Cele Zece Porunci.

Doi heruvimi încântători, câte unul la fiecare capăt al chivotului, stăteau în picioare cu aripile întinse deasupra lui şi atingându-se deasupra capului lui Isus, în timp ce El stătea înaintea tronului îndurării. Feţele lor erau întoarse una către cealaltă şi priveau în jos, către chivot, aceştia reprezentând toată oştirea îngerilor, care priveau cu interes la Legea lui Dumnezeu. Între heruvimi se afla o cădelniţă de aur şi, în timp ce rugăciunile sfinţilor, ridicate în credinţă, se înălţau la Isus, iar El le prezenta Tatălui Său, un nor plăcut mirositor se ridica din tămâie, arătând ca un fum format din cele mai frumoase culori. Deasupra locului în care stătea Isus, înaintea chivotului, era o slavă de o strălucire neasemuită la care nu mă puteam uita; părea să fie scaunul de domnie al lui Dumnezeu. În timp ce fumul de tămâie se înălţa către Tatăl, slava strălucitoare a venit de la tronul lui Isus şi, de la El, a fost revărsată peste cei ale căror rugăciuni se ridicaseră asemenea tămâii plăcut mirositoare. Lumina cădea din abundenţă asupra lui Isus şi umbrea tronul îndurării, iar poalele mantiei slavei umplea Templul. Nu am putut privi mult timp strălucirea nespus de mare. Nici o limbă nu o poate descrie. Am fost copleşită şi m-am întors de la splendoarea şi măreţia acelei scene.

Când Isus a murit pe Calvar, a strigat: ‘S-a sfârşit!’, şi perdeaua templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos. Acest lucru avea menirea să arate că slujbele sanctuarului pământesc s-au terminat pentru totdeauna şi că Dumnezeu nu avea să Se mai întâlnească în templul lor pământesc cu preoţii pentru a le accepta jertfele. Atunci a fost vărsat sângele lui Isus care urma să fie oferit de către El Însuşi în Sanctuarul ceresc. După cum preotul intra în Sfânta Sfintelor o dată pe an pentru a curăţa sanctuarul pământesc, tot aşa a intrat Isus în Sfânta Sfintelor din Sanctuarul ceresc, la sfârşitul celor 2300 de seri şi dimineţi din Daniel 8, în 1844, pentru a face o ispăşire finală pentru toţi cei care puteau fi binecuvântaţi prin mijlocirea Sa şi, în acest fel, pentru a curăţi Sanctuarul” (Ellen G. White, Early Writings, pag. 250-253).

14:9-12

A treia solie îngerească

Când Hristos a ieşit din sfânta şi a intrat în sfânta sfintelor, a trimis al treilea înger cu o solie pentru lume.
Solia a treia este caracterizată ca un avertisment împotriva fiarei. Astfel, această mişcare are ca temă deosebită o explicaţie a acestui simbol, spunând oamenilor ce înseamnă el şi prezentând lucrările şi pretenţiile sale hulitoare. (Vezi explicaţia simbolului în capitolul 13).
„Scopul urmărit de această solie era de a-i pune în gardă pe copiii lui Dumnezeu, arătându-le ceasul ispitei şi suferinţei, care se afla înaintea lor. Îngerul a spus: ‘Ei vor fi aduşi în luptă directă cu fiara şi cu icoana ei. Singura lor speranţă de a dobândi viaţa veşnică este aceea de a rămâne neclintiţi. Deşi le sunt în joc vieţile, ei trebuie să se prindă cu putere de adevăr.’ Cel de-al treilea înger îşi încheie mesajul în felul acesta: ‘Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.’ Când a repetat aceste cuvinte, el a arătat către Sanctuarul ceresc. Mintea celor care îmbrăţişează această solie este îndreptată către Sfânta Sfintelor, unde Isus stă înaintea chivotului, făcând o ultimă mijlocire pentru toţi aceia pentru care mila încă zăboveşte şi pentru cei care au încălcat Legea lui Dumnezeu din neştiinţă. Această ispăşire se face atât pentru cei neprihăniţi morţi, cât şi pentru neprihăniţii aflaţi în viaţă. Ea îi include şi pe toţi cei care au murit încrezându-se în Hristos, dar care, neavând lumina asupra poruncilor lui Dumnezeu, au păcătuit încălcându-i preceptele fără să ştie….

L-am văzut pe cel de-al treilea înger arătând în sus, indicându-le celor dezamăgiţi calea către Locaşul Preasfânt din Sanctuarul ceresc. Când ei, prin credinţă, intră în Sfânta Sfintelor, Îl găsesc pe Isus şi nădejdea şi bucuria îi cuprind din nou. I-am văzut privind înapoi, rememorându-şi trecutul, de la vestirea celei de-a doua veniri a lui Isus până la experienţa trecerii timpului profetic, în 1844. Ei îşi explică dezamăgirea şi sunt animaţi din nou de bucurie şi certitudine. Cel de-al treilea înger a iluminat trecutul, prezentul şi viitorul şi ei ştiu că Dumnezeu i-a călăuzit cu adevărat prin providenţa Sa misterioasă…

Mi-a fost reprezentat modul în care cei care formau rămăşiţa Îl urmau pe Isus în Sfânta Sfintelor, priveau chivotul şi tronul îndurării şi erau captivaţi de slava acestora. Isus a ridicat apoi capacul chivotului şi, iată! Tablele de piatră, cu Cele Zece Porunci scrise pe ele. Ei citesc Cuvântul viu al lui Dumnezeu, dar se dau înapoi, cutremurându-se, când văd cea de-a patra poruncă între cele zece precepte sfinte având o strălucire mai puternică decât celelalte nouă şi o aură de slavă în jurul ei. Ei nu găsesc nimic acolo care să le indice că sabatul a fost abolit sau schimbat în favoarea primei zile a săptămânii” (Ellen G. White, Early Writings, pag. 254).

Aşteptătorii au înţeles că ziua Sabatului nu a fost schimbată de Dumnezeu. Ei au început să păzească ziua a şaptea în locul duminicii.
Această solie pregăteşte poporul lui Dumnezeu pentru revărsarea ploii târzii.
„Question number five: ‚Is there not danger of urging the health reform upon others before they are prepared to receive?’ Answer: ‚There is. This is especially true in the matter of dress. When we first received the third message the Lord had many things to say to us, but we could not hear them all then. He has led us with a gentle hand and tender care, step by step, till we have reached the reform in health. When young disciples have learned what we had learned up to the time of the introduction of this reform, let this also be prudently set before them’” (EGW, RH, 08.10.1867).
„The health reform is closely connected with the work of the third message, yet it is not the message. Our preachers should teach the health reform, yet they should not make this the leading theme in the place of the message. Its place is among those subjects which set forth the preparatory work to meet the events brought to view by the message; among these it is prominent” (EGW, RH, 07.05.1914).
„Those who had accepted the light concerning the mediation of Christ and the perpetuity of the law of God, found that these were the truths brought to view in the third message. The angel declares, ‚Here are they that keep the commandments of God, and the faith of Jesus.’ This statement is preceded by a solemn and fearful warning: ‚If any man worship the beast and his image, and receive his mark in his forehead, or in his hand, the same shall drink of the wine of the wrath of God, which is poured out without mixture into the cup of his indignation’(Apoc. 14:9, 10)” (EGW, 4SP, pag. 275).
„Ellen White saw Revelation 14:6-12, with its description of the messages of the three angels, as standing at the very heart of Seventh-day Adventist identity. The third angel’s message (along with the first two) was not only to be global but to draw out and test human beings–creating “a people distinct and separate from the world, who refuse to worship the beast or his image, who bear God’s sign, keeping holy His Sabbath–the seventh day” (Evangelism, p. 233). For Ellen White, the third angel’s message combines law and gospel–the commandments of God and the faith of Jesus (Rev. 14:12). Not only were Ellen White’s extensive writings on the law, Sabbath, righteousness by faith, the great controversy, and other topics directly related to the third angel’s message, but so were her voluminous counsels on education, health, publishing, and the gospel ministry” (WhiteEstate).

– Pedepsirea închinătorilor fiarei (vers. 10, 11).

Apoc. 19:20 arată că la a doua venire a lui Hristos are loc o manifestare a judecăţilor mistuitoare care pot fi numite iazul de foc şi pucioasă în care sunt aruncaţi de vii fiara şi profetul mincinos. Aceasta se poate referi numai la nimicirea lor, la începutul şi nu la sfârşitul celor 1000 de ani.

Exprimarea din 14:10, 11 este împrumutată din profeţia din Isaia 34:8-10. Evenimentele descrise în profeţia din Isaia au loc după descrierea mâniei Domnului asupra popoarelor, a măcelului armatelor lor şi strângerea cerurilor ca un sul (deci după cei 1000 de ani).

Întrucât s-a descoperit desluşit că trebuie să fie un iaz de foc în care toţi păcătoşii mor la sfârşitul celor 1000 de ani, noi putem concluziona că nimicirea nelegiuiţilor vii la începutul acestei perioade şi soarta finală a tuturor nelegiuiţilor la sfârşitul ei sunt similare.

– „În vecii vecilor” = nu poate să denote aici eternitatea (veşnicia). Acest pământ trebuie să fie făcut în cele din urmă din nou, curăţit de orice pată a păcatului, de orice rămăşiţă a suferinţei şi decăderii şi să devină locuinţă a neprihănirii şi bucuriei în veacurile veşnice.

Cuvântul aion tradus aici „veşnic” = un spaţiu de timp – cum ar fi durata unei vieţi, generaţie, perioadă de istorie, o perioadă indefinit de lungă.

Întreita solie îngerească

– Aceste trei solii sunt cumulative, adică primele două nu încetează când se introduce cea de-a treia. Astfel, pentruun timp, prima solie a fost singura care se vestea. Apoi a fost introdusă solia a doua, dar aceasta nu a pus capăt primei solii. Din acel moment ele se vesteau împreună. A urmat solia a treia, dar nu pentru a le înlocui, ci numai pentru a se asocia cu ele, astfel încât avem acum trei solii care se vestesc simultan sau mai degrabă o solie întreită cuprinzând adevărul tuturor celor trei, ultima fiind desigur apogeul proclamaţiei. Până la sfârşitul lucrării, niciodată nu va înceta să fie adevărat că a sosit ceasul judecăţii lui Dumnezeu şi că a căzut Babilonul. Aceste fapte continuă să fie proclamate în legătură cu adevărurile introduse prin a treia solie.

Câţiva factori principali legaţi de instituţia sabatului

– Instituit la început, la încheierea primei săptămâni (Gen. 2:1-3).

– Odihna lui Dumnezeu în ziua a şaptea a făcut din el ziua Sa de odihnă sau sabat (odihnă) al Domnului; El a sfinţit sau a pus deoparte ziua chiar atunci, şi această sfinţire nu poate înceta dacă nu este modificată printr-un act din partea lui Iehova, act la fel de direct şi explicit ca şi cel prin care El a sfinţit ziua la început.

– Nu are nimic din natura simbolică sau ceremonială întrucât a fost instituit înainte ca omul să fi păcătuit.

– Sfinţirea lui în Eden confirmă existenţa sa de la creaţiune până la Sinai.

– Sabatul nu este în mod indefinit oricare a şaptea zi după şase zile de muncă. Legea de pe Sinai (Exod 20:8-11) îl defineşte în măsura în care limbajul o poate face. Evenimentele care i-au dat naştere (Gen. 2:1-3) îl mărginesc la o anumită zi a şaptea.

– Sabatul = parte a acelei legi pe care Domnul nostru a declarat deschis că nu a venit să o strice. El a afirmat în modul cel mai solemn că ea va rezista în fiecare iotă sau frântură de slovă atât timp cât va dura pământul (Mat. 5:17-20).

– Sabatul = parte a acelei legi despre care Pavel declară că nu este desfiinţată şi este întărită prin credinţa în Hristos (Rom. 3:31).

– Sabatul = „ziua Domnului” din Apoc. 1:10.

– Sabatul = o instituţie cu privire la care este prezisă o mare reformă în zilele din urmă. (Isaia 56:1-2, comparat cu 1 Petru 1:5).

– La noua creaţiune sabatul, fidel originii şi naturii sale, apare din nou, şi de aici încolo îşi va revărsa binecuvântările sale asupra poporului lui Dumnezeu în decursul întregii veşnicii (Is. 66:22-23).

14:13-16

De acum încolo…

= De la începutul soliei în legătură cu cele discutate.

Ferice…. de morţii care mor în Domnul!

= Pentru că ei scapă de de timpul primejdiei îngrozitoare pe care sfinţii urmează să o întâmpine la încheierea pelerinajului lor. În timp cei ei sunt astfel binecuvântaţi împreună cu toţi morţii neprihăniţi ei au un avantaj asupra lor fiind fără îndoială acea ceată care sunt ridicaţi la viaţa veşnică, la învierea specială din Daniel 12:2.

3 îngeri +

3 îngeri

– 3 îngeri precedă pe Fiul Omului de pe norul alb (însărcinaţi cu cele trei solii speciale) şi 3 îngeri sunt introduşi după acel simbol.

Şi un alt înger a ieşit din Templu…

– Solia celui de-al patrulea înger urmează în mod evident a fi rostită după ce Fiul Omului îşi termină lucrarea Sa de preot şi se aşează pe norul alb, dar înainte ca El să apară pe norii cerului.

Pune secera Ta şi seceră…

– Întrucât exprimarea este adresată Celui care şedea pe norul alb, având în mâna Sa dreaptă o seceră ascuţită, gata de a secera, aceasta trebuie să semnifice o solie de rugăciune peste o parte a bisericii, după ce lucrarea lorpentru lume s-a isprăvit, timpul de încercare a încetat şi nu mai rămâne nimic decât să apară Domnul şi să ia pe poporul Său la Sine. Acesta este, fără îndoială, strigătul de zi şi noapte despre care ne vorbeşte Domnul nostru în Luca 18:7, 8 în legătură cu venirea Fiului Omului. Acestei rugăciuni i se va răspunde; cei aleşi vor fi răzbunaţi…. Cel ce şade pe nor Îşi va arunca secera şi sfinţii, sub simbolul grâului de pe pământ, vor fi adunaţi în grânarul ceresc.

Cel ce şedea pe nor şi-a aruncat secera…

– Prin această exprimare suntem duşi dincolo de a doua venire, cu scenele ei însoţitoare de nimicire a celor nelegiuiţi şi salvare a celor neprihăniţi. După aceste scene noi trebuie să căutăm aplicarea versetelor următoare.

14:17-20

Ultimii doi îngeri

– Ultimii doi îngeri se ocupă de cei nelegiuiţi la sfârşitul celor 1000 de ani. Unul din ei iese din templu, unde sunt ţinute rapoartele şi este hotărâtă pedeapsa. Celălalt înger are putere asupa focului.

Posted in Articole, Daniel şi Apocalipsa

Apocalipsa 13

Evelyn Mangiru — Fri, 23 Jan 2009 21:38:52 +0000

Pentru explicaţiile de mai jos, am extras informaţii din Daniel şi Apocalipsa, de Uriah Smith, şi Comentarii biblice AZŞ.

Apocalipsa, cap. 13:

13:1-4

Marea

= „noroade, gloate, neamuri şi limbi” (Apoc. 17:15).

Fiara

= o fiară este simbolul biblic pentru o naţiune sau o putere. Uneori ea repreziintă puterea civilă, iar alteori putererea eclesiastică în legătură cu cea civilă.

Am văzut ridicându-se din mare o fiară

– Ori de câte ori este văzută o fiară care iese din mare, aceasta semnifică faptul că puterea se ridică într-un teritoriu dens populat. Dacă sunt prezentate vânturile care bat pe mare, aşa ca în Daniel 7:2-3, aceasta indică tulburări politice, lupte civile şi revoluţie.

Balaurul din cap. 12 şi fiara din cap. 13 = puterea romană ca întreg, în cele două faze ale ei: păgână şi papală. De aceea aceste două simboluri au fiecare şapte capete şi zece coarne. (Vezi comentariile la Apoc. 17:10).

Notă:

Guvernările pământeşti

Apoc.

12:1 – 14:5

– Simbolurile guvernărilor pământeşti cuprinse în profeţie sunt:

Balaurul – Apoc. 12 = Imperiul Roman în forma sa păgână; Roma păgână; un sistem religios păgân.
Fiara leopard – Apoc. 13 = Imperiul Roman, în forma lui mărturisită creştină; Roma papală; un sistem religios schimbat, mărturisit creştin; papalitatea.
Fiara cu două coarne – Apoc. 13 = America; un sistem religios protestant.

Aceeaşi linie profetică se continuă şi în capitolul 14. De aceea, începând cu Apoc. 12:1 şi până la Apoc. 14:5 noi avem o linie profetică distinctă şi completă în ea însăşi.

Fiecare din aceste puteri sunt prezentate ca fiind nişte persecutoare severe ale bisericii lui Dumnezeu.

Desfăşurarea evenimentelor:

1. Biserica (femeia) aşteaptă ca Sămânţa, Domnul, să apară între oameni.

2. Balaurul stă în faţa femeii pentru a-i mânca copilul.

3. Planul balaurului este zădărnicit, iar copilul este luat la Dumnezeu.

4. Urmează o perioadă în care biserica suferă o persecuţie severă din partea puterii balaurului.

5. În această parte a scenei, ocazional, profetul aruncă o privire înainte, odată chiar către sfârşit, din cauză că toţi vrăjmaşii bisericii urmau să fie puşi în mişcare de spiritul balaurului.

6. În Apoc. 13:1 suntem aduşi înapoi la vremea când îşi începe cariera fiara leopard, succesorul balaurului.

7. Din partea puterii fiarei leopard biserica suferă război şi persecuţie 1260 de ani.

8. După cei 1260 de ani de asuprire, biserica are un conflict scurt, dar sever, cu fiara cu două coarne.

9. Apoi vine eliberarea.

10. Profeţia se încheie prezentând biserica pusă în siguranţă faţă de toate persecuţiile şi stând biruitoare cu Mielul pe muntele Sion.

Fiara leopard

= Imperiul Roman, sub forma lui mărturisită creştină; Roma papală; un sistem religios păgân; papalitatea.

Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare

– Roma păgână a dat puterea ei Romei papale, influenţa ei stăpânitoare fiind eclesiastică.

– Atât fiara leopard, cât şi cornul cel mic din Daniel 7:8, 20, 24-25 simbolizează aceeaşi putere. Sunt şase puncte prin care stabilim identitatea lor:

O putere hulitoare:
- Cornul cel mic: Dan. 7:25
- Fiara leopard: Apoc. 13:6
A făcut război sfinţilor şi i-a biruit:
- Cornul cel mic: Dan. 7:21
- Fiara leopard: Apoc. 13:7
Avea o gură care vorbea lucruri mari:
- Cornul cel mic: Dan. 7:8, 20
- Fiara leopard: Apoc. 13:15
I-a fost dată puterea, scaunul de domnie şi mare stăpânire:
- Cornul cel mic s-a ridicat prin încetarea formei păgâne a Imperiului Roman.
- Fiara leopard se înalţă în acelaşi timp pentru că balaurul, Roma păgână, îi dă puterea sa: Apoc. 13:2
I-a fost dată puterea pentru o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme sau 1260 de ani:
- Cornul cel mic: Dan. 7:25
- Fiara leopard: Apoc. 13:5
La sfârşitul celor 1260 de ani urma să-i fie luată puterea:
- Cornul cel mic: Dan. 7:25
- Fiara leopard: Apoc. 13:10

Aceste specificaţii s-au împlinit prin luarea prizonier a papei (Papa Pius al VI-lea) şi exilul său şi nimicirea temporală a papalităţii de către Franţa (generalul Berthier) la 20 februarie 1798.

Unul din capetele ei părea rănit de moarte

– Capul care a fost rănit de moarte a fost capul papal (Imperiul Roman după schimbarea sa de la păgânism la creştinism).

Acest lucru s-a produs atunci când papa a fost luat prizonier de generalul francez Berthier şi guvernarea papală a fost abolită pentru un timp la 20 februarie 1798. Dezbrăcat de puterea sa, atât civilă, cât şi eclesiastică, papa Pius al VI-lea a murit în exil la Valence, în Franţa, la 29 august 1799. Dar rana de moarte a început să se vindece, când papalitatea a fost restabilită, deşi cu mai mică putere decât înainte prin alegerea unui nou papă la 14 martie 1800.

13:5-10

Rostea vorbe mari şi hule

– Ce constituie hulă? În Evanghelii găsim două indicii: Ioan 10:33; Luca 5:21. Ca un om să-şi asume prerogativele lui Dumnezeu şi să-şi ia titlurile divinităţii – aceasta este o hulă.

Preoţii au pretenţia de a avea prerogativele lui Dumnezeu.

Ei pretind că pot ierta păcatele: ego te absolvo a peccatis tuis (eu te iert de păcatele tale).

Ei pretind că în ascultare de cuvintele lor – hoc est corpus meum (acesta este trupul Meu) – „Dumnezeu Însuşi se pogoară pe altar căci El vine oriunde îl cheamă ei şi ori de câte ori Îl cheamă ei, şi Se aşează în mâinile lor chiar dacă ei ar fi vrăjmaşii Săi. Şi după ce a venit, El rămâne în întregime la dispoziţia lor; ei Îl poartă aşa cum le place dintr-un loc într-altul; ei pot dacă doresc să-L închidă într-un sanctuar sau să-L pună pe un altar sau să-L scoată din biserică; ei pot dacă doresc să mănânce trupul Său şi să-L dea ca hrană pentru alţii. ‘O, cât de mare este puterealor,’ spune St. Laurence Justinian, vorbind despre preoţi. ‘Un cuvânt iese de pe buzele lor şi trupul lui Hristos se formează în realitate din pâine, iar cuvântul încarnat coboară din cer fiind prezent în realitate pe masa altarului’” (Alphonsus de Ligouri – Demnitatea şi datoriile preotului, pag. 34-36).

„Astfel, preotul poate fi numit într-o anumită măsură creatorul Creatorului său… ‘Puterea preotului,’ spune St. Bernardine de Sienna, ‘este puterea persoanei divine; căci trans-substanţiunea pâinii cere tot atâta putere ca şi creaţiunea lumii’” (idem, pag. 32, 33).

Va merge şi el în robie

– În versetul 10 ni se prezintă din nou evenimentele din 1798, când acea putere care a dus în robie pe sfinţii lui Dumnezeu timp de 1260 de ani, a fost ea însăşi dusă în robie.

13:11

Fiara cu două coarne

– America; protestantismul.

– Aşa cum celelalte două fiare au reprezentat două sisteme religioase – balaurul = Roma păgână; fiara leopard = Roma papală – şi fiara cu două coarne are o aplicaţie similară şi îşi găseşte împlinirea într-o naţiune care este reprezentativă pentru un alt mare sistem de religie. Unicul sistem care a rămas şi care exercită o influenţă stăpânitoare în lume astăzi este protestantismul.

Am văzut ridicându-se

– Fiara cu două coarne se ridică în timpul în care fiara leopard este dusă în robie. Dacă fiara leopard semnifică papalitatea, iar ducerea ei în robie şi-a găsit împlinirea în 1798, atunci avem un timp precis specificat când trebuie să căutăm ridicarea acestei puteri.

1775 – începe lupta coloniilor americane pentru independenţă.
1776 – coloniile americane se declară o naţiunile liberă.
1777 – delegaţii a 13 state (New Hampshire, Massachusetts, Rhode Island, Connecticut, New York, New Jersey, Pennsylvania, Delaware, Maryland, Virginia, North Carolina, South Carolina şi Georgia) adunaţi în congres adoptă Codul Confederaţiei.
1783 – războiul revoluţiei se încheie cu un tratat de pace cu Marea Britanie prin care este recunoscută independenţa Statelor Unite.
1787 – este elaborată constituţia.
1788, 26 iulie – constituţia este ratificată de 11 din cele 13 state iniţiale.
1889, 1 martie – constituţia intră în vigoare.

Astfel, noi ajungem în anul 1798, când această naţiune este introdusă în profeţie.

2 coarne ca ale unui miel

– Fiara cu două coarne este introdusă în prima parte a carierei sale, adică în perioada în care era o putere tânără. Faptul că cele două coarne sunt asemănate cu ale unui miel arată că fiara are nu numai o comportare inocentă şi inofensivă, ci şi că este o putere tânără; căci coarnele unui miel sunt coarne ce abia au început să crească.

În 1798 puterea simbolizată era tânără.

Nici o altă putere nu corespunde descrierii profeţiei cu excepţia Statelor Unite ale Americii.

– Cele 2 coarne simbolizează şi faptul că aceasta urma să fie o guvernare în care puterea eclesiastică (unul dintre coarne) să fie separată de puterea civilă (celălalt corn) şi să fie caracterizat prin libertate civilă şi religioasă.

O altă fiară

– Această expresie demonstrează că ea nu este o parte a primei fiare, iar puterea simbolizată prin ea nu este o parte a aceleia simbolizate prin prima fiară. Aceasta demonstreză indubitabil că acest simbol nu semnifică o oarecare fază a papalităţii, căci într-un astfel de caz aceasta ar fi o parte a fiarei precedete – fiara leopard.

–

Care iese din pământ

– Întrucât aceasta este „o altă fiară” „care iese din pământ,” ea trebuie să ocupe un teritoriu care nu a fost acoperit de alte simboluri.

Babilonul şi Medo-Persia au acoperit întreaga parte civilizată din Asia.
Grecia a acoperit Europa de Est, inclusiv Rusia.
Roma, cu cele 10 regate în care a fost împărţită (cele 10 degete de la picioarele chipului din Dan. 2, de cele 10 coarne ale fiarei a patra din Dan. 7, de cele 10 coarne ale balaurului din Apoc. 12 şi de cele 10 coarne ale fiarei leopard din Apoc. 13) a acoperit întreaga Europă de vest.

Cu alte cuvinte, întreaga emisferă estică cunoscută istoriei şi civilizaţiei este acoperită de simboluri profetice care respectă aplicaţia despre care nu este nici o umbră de îndoială.

Dintre toate simbolurile menţionate a rămas unul singur şi anume fiara cu două coarne din Apoc. 13. dintre toate ţările de pe pământ pentru care există vreun motiv ca ele să fie menţionate în profeţie, rămâne una singură: S.U.A.

Dacă marea din care a ieşit fiara leopard semnifică popoare, neamuri, gloate, pământul ar sugera prin contrast un teritoriu nou şi neocupat aterior. Prin excludere de la continentele din est şi căutând un teritoriu care n-a fost cunoscut anterior civilizaţiei ne îndreptăm în mod necesar către emisfera vestică.

Info:

Columb a văzut ţara (America);
Spania a început formarea Imperiului său de Apus strălucitor, dar ucigător;
de acolo Cortez a plecat spre Mexico,
De Soto către Mississippi,
Balboa către Pacific,
Pizzaro către Peru.

Istoria Statelor Unite a fost despărţită printr-o providenţă binefăcătoare departe de istoria sălbatică şi crudă a restului continentului, şi asemenea unei seminţe a crescut şi a devenit un imperiu, în timp ce imperiul însuşi, începând din sud a fost destrămat de o furtună fără sfârşit a cărei istorie putem constata că este indicată chiar prin fulgerele care l-au devastat.

Cu scurt timp înainte de marea reformaţiune din zilelel lui Martin Luther a fost descoperită emisfera vestică. Reformaţiunea a trezit naţiunile la marele adevăr că este dreptul fiecărui om să se închine lui Dumnezeu conform cu îndemnurile propriei conştiinţe. Dar stăpâni nu puteau suferi să piardă puterea iar intoleranţa religioasă a continuat să asuprească oamenii. În aceste împrejurări…

un grup de eroi religioşi au fost determinaţi să caute în sălbăticia Americii acea măsură de libertate civilă şi religioasă pe care o doreau atât de mult. Pentru realizarea scopului lor, 100 din aceşti exilaţi voluntari au debarcat pe vasul „May Flower” pe coasta noii Anglii la 21 decembrie 1620.
o altă aşezare engleză permanentă a fost stabilită la James Town, Virginia, în 1607.
în cursul timpului s-au stabilit şi alte aşezări şi s-au organizat colonii care erau toate supuse coroanei Angliei până la declaraţia de independenţă din 4 iulie 1776.

Vorbea ca un balaur

– Într-un anumit moment natura acestei fiare se schimbă de la cea a unui miel la cea a unui balaur, încât el vorbeşte ca un balaur şi face acelaşi fel de lucrare ca şi balaurul dinaintea sa.

Rezultă că Statele Unite vor elabora legi nedrepte şi opresive împotriva credinţei şi practicii religioase a cetăţenilor ei, astfel încât să poată fi numită pe drept o putere persecutoare.

13:12

Ea lucra cu toată puterea fiare dintâi înaintea ei

– Fiara dintâi de dinaintea ei = leopardul, simbolul papalităţii.

O naţiune, aşa numită protestantă va exercita puterea persecutoare a papalităţii şi prin aceasta va deveni pseudo-protestantă, adică „profetul fals” menţionat în Apoc. 19:20.

Şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi

– Exercitând puterea fiarei dintâi, ea face ca poporul de sub jurisdicţia să se închide fiarei dintâi, papalităţii.

13:13-14

Săvârşea semne mari

– Vezi Apoc. 16:13-14; Mat. 24:24.

Este vorba despre minunile produse prin puterea lui Satana şi care sunt menite să amăgească oamenii (comunicarea cu spiritele, transportarea unor obiecte fără ajutorul unor instrumente vizibile, vindecări….).

– Spiritismul modern răspunde de asemenea profeţiei prin aceea că şi-a avut originea în SUA. Începând în Hydesville, NY, în familia lui D. Fox, în ultima parte a lui martie 1848, el s-a răspândit cu o rapiditate incredibilă în lumea întreagă.

Să facă o icoană fiarei

= o icoană a papalităţii = o altă instituţie eclesiastică îmbrăcată cu putere civilă, cu alte cuvine o unire a bisericii cu statul.

Cum se poate face o astfel de icoană în Statele Unite? Lăsaţi bisericile protestante să fie investite cu puterea de a defini şi a pedepsi erezia, de a introduce cu forţa dogmelelor prin pedepsele legii civile şi nu vom avea noi o reprezentare exactă a papalităţii din perioada zilelor supremaţiei sale?

Amăgirea realizată prin facerea de minuni pregăteşte calea pentru consimţământul la cererea de a face o icoană fiarei.

– Fiara „care avea rana de sabie şi trăia” este papalitatea. Aceasta a fost o biserică care a dominat puterea civilă. Cu alte cuvinte aceasta era o unire a bisericii cu statul care impunea dogmele ei religioase prin puterea civilă sub pedeapsa confiscării bunurilor, a închisorii şi a morţii. O icoană (chip) a acestei fiare va fi o altă organizaţie eclesiastică investită cu puterea civilă de către fiara cu două coarne – o altă unire a bisericii cu statul – pentru a impune cu forţa dogmele religioase prin lege.

Notă:

– „Ea a zis locuitorilor pământului că ei trebuie să facă o icoană fiarei” (engl.) = Naţiunea despre care se vorbeşte aici are o formă de guvernare republicană (forma de guvernare a SUA), întrucât atunci când trebuie realizată o acţiune naţională este făcut un apel către popor.

Aşadar aici este profetizată până şi forma de guvernare a puterii simbolizate de fiara cu două coarne – republicană.

13:15-17

Semnul fiarei

= semnul fiarei papale = schimbarea poruncii a patra = schimbarea zilei sabatului din sâmbătă în duminică.

Schimbările făcute de papalitate Legii lui Dumnezeu:

§ schimbarea zilei sabatului din sâmbătă în duminică;

§ omiterea poruncii a doua sub pretext că ea este inclusă în prima poruncă şi deci nu trebuie numărată ca o poruncă separată;

§ cu privire la a zecea poruncă, catolicii pretind că este o distincţie atât de lămurită a iudeilor încât este necesar a fi două porunci; astfel ei fac poftirea soţiei aproapelui ca fiind porunca a noua, şi poftirea bunurilor sale ca fiind porunca a zecea.

– Fiara cu două coarne impune supuşilor ei semnul primei fiare.

– Într-un „Rezumat al doctrinei creştine” (Henry Tuberville; pag. 58 ) găsim această mărturie:

– Cum dovedim că biserica are putere de a institui praznice şi zile sfinte?

– Chiar prin faptul schimbării sabatului în duminică, cu care protestanţii sunt de acord; de aceea ei se contrazic când respectă cu stricteţe duminica şi desconsideră cele mai multe alte sărbători poruncite de aceeaşi biserică.

– Cum dovediţi aceasta?

– Pentru că prin păzirea duminicii ei recunosc puterea bisericii de a sfinţi sărbători şi de a porunci păzirea lor, iar nerespectarea lor fiind considerată păcat.

Pe mâna dreaptă sau pe frunte

– Faptul că acest semn se pune pe mână sau pe frunte poate indica ideea că este afectată nu numai munca omului (mâna), ci şi credinţa acestuia. Expresia poate indica de asemenea şi două clase – cei ce ascultă de decretul fiarei numai din interes, şi cei care o fac din convingere personală.

Notă:

– Noi avem acum introduşi în profeţie trei agenţi pe care trebuie să-i distingem cu grijă unul de altul pentru a evita confuzia:

Fiara papală este puterea desemnată ca:

· „fiara,”

· „prima fiară,”

· „fiara care avea rană de sabie şi trăia,”

· „fiara a cărei rană de moarte a fost vindecată.”

Fiara cu două coarne (SUA) este puterea introdusă în Apoc. 13:11 şi este reprezentată prin pronumele „ea.”
Icoana fiarei este numită în mod obişnuit în capitolele următoare din Apocalips „icoana” (chipul); astfel nu este pericolul de a face confuzie cu vreun alt agent.

Cine primeşte semnul fiarei?

– Semnul şi închinarea la fiară sunt impuse cu forţa de fiara cu două coarne. Primirea semnului fiarei este un act specific pe care îl determină să fie făcut fiara cu două coarne. Solia îngerului al treilea din Apocalipsa 14 este un avertisment plin de har trimis înainte pentru a pregăti poporul pentru primejdia viitoare. De aceea nu poate exista închinare la fiară, nici primirea semnului ei aşa cum preconizează profeţia până când aceasta nu este impusă cu forţa de fiara cu două coarne şi acceptată în mod conştient de individ…. Cu alte cuvinte o persoană trebuie să adopte schimbarea, cunoscând fapul că această lucrare este lucrarea fiarei şi să primească aceasta pe baza autorităţii acelei puteri în opoziţie cu cerinţele lui Dumnezeu, înainte ca să se poată spune că ea a primit semnul fiarei.

– Îngerul al treilea din Apocalipsa 14 vesteşte poruncile lui Dumnezeu îndreptând pe oameni către adevăratul sabat în locul celui contrafăcut.

13:18

Numărul numelui ei

= „Un număr de om.”

– Dacă acesta urmează să derive dintr-un nume sau un titlu concluzia firească ar fi că el trebuie să fie numele sau titlul unui om particular sau reprezentativ. Cea mai plauzibilă expresie care ni s-a sugerat că ar conţine numărul fiarei este unul din titlurile aplicate papei de la Roma. Acest titlu este VICARIUS FILII DEI (Locţiitorul Fiului lui Dumnezeu). Merită de notat că versiunea Douay a Bibliei are următorul comentariu la Apoc. 13:18: „Numerele literelor numelui său însumează acest număr.” Luând literele acestui titlu şi folosindu-le ca numerele romane noi avem:

100

5 (în trecut „U” era echivalent cu „V”)

500

Adunând aceste numere împreună avem 666.

(Pentru explicaţii suplimentare cu privire la modul în care a apărut acest titlu, vezi comentariile din carte, cap. 13, pag. 621, 622).

Posted in Articole, Daniel şi Apocalipsa

Apocalipsa 12

Evelyn Mangiru — Fri, 23 Jan 2009 21:17:20 +0000

Pentru explicaţiile de mai jos, am extras informaţii din Daniel şi Apocalipsa, de Uriah Smith.

Apocalipsa, cap. 12:

12:1-3

O femeie

= Biserica adevărată (2 Cor. 11:2).

O femeie desfrânată reprezintă o biserică apostaziată sau decăzută (Ez. 23:2-4; Apoc. 17:3-6, 15, 18). Prin analogie o femeie neprihănită ca în acest caz va reprezenta adevărata biserică.

Soarele

= Lumina şi slava erei evanghelice.

Luna

= Perioada mozaică.

Aşa cum luna străluceşte cu lumina reflectată de la soare, la fel era anterioară (mozaică) strălucea cu lumina reflectată de la cea prezentă (evanghelică). În era mozaică avem simbolul şi umbra. În era evanghelică avem antitipul şi esenţa.

O cunună cu 12 stele

= Cei 12 apostoli.

Un mare balaur roş

= Roma păgână.

În cer

= Spaţiul în care această scenă a fost văzută de apostol.

Noi nu presupunem că scenele prezentate aici lui Ioan au avut loc în ceruri unde locuieşte Dumnezeu, căci ele sunt evenimente care au avut loc pe acest pământ. Aceasta viziune care a trecut prin faţa ochilor profetului a apărut ca fiind în regiunea ocupată de soare, lună şi stele, despre care noi spunem ca fiind ceruri.

– Versetele 1 şi 2 cuprind o perioadă de timp care începe imediat înainte de deschiderea erei creştine, când biserica aştepta şi dorea cu seriozitate venirea lui Mesia, şi se întinde până la deplina stabilire a bisericii evangheliei cu coroana sa de 12 apostoli (Luca 2:25 – 26:38).

– Perioada mozaică strălucea cu lumina împrumutată de la era creştină, aşa cum străluceşte luna cu lumina împrumutată de la soare. Femeia, biserica, avea luna sub picioare, adică perioada mozaică se terminase şi femeia era îmbrăcată cu lumina soarelui evangheliei care tocmai răsărise. Prin anticipaţie, biserica este reprezentată ca deplin organizată cu cei 12 apostoli ai săi înainte ca să apară pe scenă copilul, Hristos.

12:4-6

A treia parte din stelele cerului

= Stelele aruncate de balaur înainte de încercarea sa de a mânca pe copil, sau înainte de era creştină, pot semnifica o parte dintre conducătorii poporului iudeu. Iudeea devenise o provincie romană cu 63 de ani înainte de naşterea lui Mesia. Iudeii aveau trei clase de conducători:

regii,
preoţii,
sinedriul.

A treia parte dintre ei, regii, fuseseră înlăturaţi de puterea romană.

– Referirea la stele are, fără îndoială, şi un înţeles mai larg şi este legată de adevărurile subliniate în vers. 7-9. Ca urmare a conflictului prezentat aici este evident că a treia parte din oştile îngereşti care s-au unit cu Satana în răscoala SA împotriva Stăpânului Universului au fost alungaţi din curţile slavei.

Balaurul a stătut înaintea femeii

– „Un mare balaur roşu” = Imperiul Roman

În perioada secolelor II, III, IV şi V ale erei creştine, alături de vultur, balaurul era steagul pricipal al legiunilor romane. Acel balaur pe steag era colorat roşu.

Roma a încercat să nimicească pe Isus prin uneltirea diavolească a lui Irod, dar nu a reuşit.

Şi femeia a fugit în pustie

1260 de zile

– Biserica a fugit în pustie în timpul când papalitatea a fost puterbic stabilită în anul 538 şi a fost hrănită acolo prin Cuvântul lui Dumnezeu şi serviciul îngerilor în lunga perioadă întunecată şi sângeroasă de stăpânire a acestei puteri timp de 1260 de ani (538-1798).

12:7-12

Război în cer

– Primele şase capitole ne-au dus până la încheierea celor 1260 de ani, în anul 1798, care a marcat sfârşitul supremaţiei papale.

În versetul al şaptelea suntem duşi înapoi în secolele anterioare, până în zilele primei veniri, când Satana lucra prin puterea Romei pâgâne, căutând să nimicească pe Mântuitorul oamenilor; şi de asemenea înapoi la începutul marii lupte dintre adevăr şi nelegiuire.

Mihail

= Isus Hristos. Vezi Iuda 9; 1 Tes. 4:16; Ioan 5:28-29.

N-au putut birui

– La prima luptă, în ceruri, Satana a fost înfrânt şi „a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.”

Secole mai târziu, în vremea primei veniri a lui Hristos, „marele balaur” a depus o sforţare supremă sub masca marelui balaur roşu, Roma păgână, pentru a nimici pe Mântuitorul lumii. Dar nici de această dată nu a reuşit.

Locul nu li s-a mai găsit în ceruri

– Puterea lui Satana a fost limitată. El nu mai putea să aspire la o luptă personală cu Fiul lui Dumnezeu, căci Hristos îl biruise. De aici încolo biserica (femeia) este obiectul răutăţii sale.

Acum a venit mântuirea

– Cum se poate aceasta dacă aceste scene sunt în trecut? Au venit atunci mântuirea şi puterea şi împărăţia lui Dumnezeu şi stăpânirea Hristosului lui? Nu! Dar acest cântec a fost cântat în perspectivă. Acele lucruri au devenit sigure. Marea biruinţă pe care o câştigase Hristos a pus capăt pentru totdeauna acestei chestiuni.

Ei l-au biruit

– Profetul trece rapid, apoi, peste lucrarea lui Satana de la acel timp până la sfârşit (vers. 11-12), timp în care „fraţii” credincioşi l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor în timp ce mânia lui creşte pe măsură ce timpul se scurtează.

– Satana a fost cel care l-a îndemnat pe Irod să-l omoare pe Mântuitorul. Dar agentul principal al arhiamăgitorului în războiul său împotriva lui Hristos şi a poporului Său în primele veacuri ale erei creştine a fost Imperiul Roman în care păgânismul era religia predominantă. Astfel, în timp ce balaurul reprezintă în primul rând pe Satana, el este în sens secundar reprezentantul Romei păgâne.

12:13-17

Biserica în pustie

– Aici suntem aduşi din nou la timpul când Satana a devenit pe deplin conştient că nu a reuşit în toate încercările sale împotriva Domnului slavei în misiunea sa pământească. Văzând aceasta, el s-a întors cu furie înzecită împotriva bisericii pe care Hristos o întemeiase.

– „În pustie” = o stare de retragere de la vederea publică şi o ascundere faţă de vrăjmaşii ei. Acea biserică care în cursul veacurilor întunecate ale evului mediu şi-a trâmbiţat poruncile ei arogante în urechile unei creştinătăţii ascultătoare şi fluturat steagurile ei pompoase în faţa mulţimilor uimite nu era biserica lui Hristos; ea era corpul tainei fărădelegii. Adevărata biserică a fost luată de la vedere. Ea s-a închinat lui Dumnezeu în locuri ascunse. Peşterile şi locurile ascunse ale văilor Piemontului pot fi considerate locuri reprezentative, unde adevărul evangheliei a fost hrănit departe de furia vrăjmaşilor.

2 aripi ale vulturului celui mare

= Repeziciunea cu care adevărata biserică a fost obligată să-şi caute siguranţa atunci când omul păcatului a fost instalat la putere. Vezi şi Ex. 19:4.

O vreme, vremuri şi jumătatea unei vremi

– Expresie similară cu cea din Daniel 7:25 şi furnizează o cheie pentru explicarea pasajului următor. Aceeaşi perioadă este numită în Apoc. 12:6 „1260 de zile.” Aceasta arată că:

o vreme = 1 an = 360 de zile
două vremi = 720 de zile
½ vreme = ½ an = 180 de zile

însumând în total 1260 de zile/ani.

Şarpele a aruncat din gură apă ca un râu

– Prin învăţăturile sale false, papalitatea corupsese toate naţiunile, pentru a avea control absolut asupra puterilor civile pentru mai multe secole. Prin ea, Satana putea arunca un râu puternic al persecuţiei împotriva bisericii în orice direcţii şi el nu a întârziat să facă aceasa. Milioane de credincioşi adevăraţi au fost luaţi de râu, dar biserica n-a fost în întregime înghiţită, căci zilele au fost scurtate din pricina celor aleşi (Mat. 24:22).

Pământul a dat ajutor femeii

– Reformaţiunea protestantă a secolului al XVI-lea şi-a început lucrarea. Dumnezeu a ridicat pe Martin Luther şi colaboratorii săi pentru a dezvălui adevăratul caracter al papalităţii şi a sfărâma puterea cu care superstiţia a înrobit minţile oamenilor. Curând a fost destul pământ protestant în Europa şi în Lumea Nouă pentru a înghiţi râul furiei papale şi să-i ia puterea de a vătăma biserica.

Război cu rămăşiţa

– O izbucnire finală a mâniei lui Satana, de data aceasta împotriva ultimei generaţii de creştini care trăiesc pe pământ. Noi spunem „ultima generaţie” pentru că războiul balaurului este îndreptat împotriva rămăşiţei, seminţei femeii, adevărata biserică şi nici o generaţie, ci numai ultima poate fi în mod corect reprezentată prin rămăşiţă. Dacă este corect că noi am ajuns deja în ultima generaţie care va fi martoră la încheierea scenelor pământeşti, acest război împotriva adevărului nu poate fi departe în viitor.

Posted in Articole, Daniel şi Apocalipsa

Apocalipsa – ghidul nostru vital în vârtejul evenimentelor sfârşitului

Evelyn Mangiru — Fri, 23 Jan 2009 21:06:05 +0000

În contextul discuţiilor actuale despre înregistrarea apelurilor telefonice, paşapoarte biometrice, cipuri implantate în mână, şi alte măsuri de acest gen prin care fiara cu două coarne din Apoc. 13:11 (SUA) sporeşte cu paşi repezi nivelul controlului deţinut asupra populaţiei, cineva îşi punea problema dacă un cip implantat în mână ar reprezenta semnul fiarei (Apoc. 13:16).

Sunt convinsă că oricui a studiat sârguincios şi sub călăuzirea Duhului Sfânt Apocalipsa îi este uşor să ofere o explicaţie valabilă în faţa unei astfel de abordări simpliste. Totuşi, fără pretenţia de a vă descoperi un adevăr nou, vă invit să ne reîmprospătăm memoria cu explicaţia limbajului simbolic din Apocalipsa, capitolele 12-14. Este datoria tot mai evidentă a acelora care pretind că fac parte din biserica rămăşiţei (care are darul Spiritului Profetic!) să poată oferi oricând este necesar explicaţii clare ale simbolurilor Apocalipsei şi ale cărţii lui Daniel.

În următoarele trei postări voi prezenta explicaţiile capitolelor 12-14 din Apocalipsa, extrase din cartea Daniel şi Apocalipsa, de Uriah Smith. Pe viitor, cu voia Domnului, voi posta aici şi explcaţiile altor capitole din Daniel şi Apocalipsa.

Posted in Articole, Daniel şi Apocalipsa