Evelyn’s Blog

Testul profeţilor

Posted on: 06/02/2009

Aici puteţi citi Comentariile la studiul Şcolii de Sabat din această săptămână, de Robert J. Wieland.

Ca de obicei, pastorul Robert J. Wieland ne îndreaptă atenţia către aspectele esenţiale, profunde, ale temei de studiu. În maniera sa personală de exprimare – clară, caldă şi directă – ne transmite încă o dată mesajul convingător de a ne înfrupta personal din hrana atât de bună pe care Domnul ne-a pregătit-o în Cuvântul Său. Citindu-l, traducându-l pe Wieland, nu de puţine ori m-am simţit îndemnată să studiez personal paginile Sfintelor Scripturi şi ale Spiritului Profetic pentru a veni în contact direct cu izvorul din care omul lui Dumnezeu şi-a potolit setea sufletului. Mărturia zilnică a acestui om, acum în vârstă de peste nouăzeci de ani, este pentru mine un exemplu al bucuriei profunde şi inepuizabile pe care o are oricine descoperă “ce bun este Domnul.”

Cei interesaţi să citească în limba engleză articolele (Daily Bread) publicate zilnic de către Robert J. Wieland, o pot face pe acest site, pe care îl actualizez în fiecare vineri.

Dacă doriţi să citiţi articolele lui R.J. Wieland pe care le-am tradus în limba română, o puteţi face pe acest site (Devoţional).

Revenind la studiul din această săptămână, R.J. Wieland, referindu-se la faptul că trebuie să aşteptăm cu răbdare răspunsul Domnului la rugăciunea noastră, ne spune în Comentarii: “Nu există un cuvânt în ebraica veche pentru expresia ’cu răbdare’ [engl: patiently; n.tr.] – ci doar ‘aşteaptă, şi aşteaptă, şi aşteaptă…’” Pornind de la această informaţie, am fost curioasă să văd care sunt versetele în care se foloseşte acest cuvânt în Biblia în limba engleză (KJV), dar şi cuvântul “răbdare” în versiunea Cornilescu a Bibliei. Am pus la lucru motorul de căutare în Biblia electronică, şi din multitudinea de versete în care se vorbeşte despre răbdarea lui Dumnezeu şi a credincioşilor, le-am extras aici pe următoarele:

Odihneşte-te în Domnul şi aşteaptă-L cu răbdare: nu te mânia din cauza celui care izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele” (Ps. 37:7, KJV).

Am aşteptat cu răbdare pe Domnul; El s-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele” (Ps. 40:1, KJV).

“…O nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentru că ce se vede, se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare” (Rom. 8:24, 25).

“…Dumnezeu… a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru pieire” (Rom. 9:22, 23).

“Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, [Avraam] a dobândit făgăduinţa (Evr. 6:15).

“În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu” (1 Petru 2:20).

“Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apoc. 14:12).

Răbdarea este o trăsătură esenţială a neprihănirii şi a experienţei spirituale, şi o primim de la Dumnezeu. Ea înseamnă în primul rând aşteptare. Aşteptarea a ceva ce îţi doreşti, după care tânjeşti. Fără răbdare nu poţi cunoaşte nimic din ceea ce vrei şi trebuie să cunoşti. Răbdarea nu înseamnă încremenire. Ea te clădeşte pentru răspunsul pe care urmează să-l primeşti, pregăteşte un loc acelui răspuns în inima ta, permite minţii tale să îşi ascută “auzul” pentru Glasul care îi va vorbi şi dă timp umilinţei să îşi facă lucrarea pe tărâmul eului.

Pentru credincios, răbdarea înseamnă conştientizarea şi confirmarea inteligentă a dispoziţiei de a cunoaşte Adevărul, indiferent cât timp ar lua aceasta. Răbdarea nu are sfârşit, pentru că nici cunoaşterea Adevărului nu are o finalitate. Iar pentru aceia care au început să vadă frumuseţea caracterului lui Dumnezeu, nici dorinţa de a cunoaşte adevărul nu va dispărea. Răbdarea nu se limitează la clarificarea acelor concepte religioase cu privire la care noi avem îndoieli acum, pentru că la un moment dat, în Împărăţia lui Dumnezeu, vom “cunoaşte deplin,” după cum spune Pavel: “Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin” (1 Cor. 13:12). Vom cunoaşte deplin acele lucruri pe care acum le-am văzut în chip întunecos. Dar nu vom încheia procesul de cunoaştere. Astfel, răbdarea şi cunoaşterea se vor împleti mereu. Aceasta deoarece cu cât cunoşti mai mult Adevărul, cu atât creşte şi dorinţa ta de a-L cunoaşte mai departe, şi în consecinţă şi răbdarea ta. O răbdare plină de nădejdea unei cunoaşteri care aduce atâta bucurie.

Mă gândesc acum şi la răbdarea lui Dumnezeu cu omenirea pierdută. Oare răbdarea Lui cu ce se împleteşte? Căci ştim că El cunoaşte totul şi nimic nu-I mai poate fi descoperit. Raportându-ne la marea luptă dintre bine şi rău, probabil că primul lucru la care ne gândim este că răbdarea Lui înseamnă preocuparea permanentă pe care o are pentru răscumpărarea copiilor Săi din abisul păcatului. Aşa este. Dar după ce istoria păcatului se va încheia, ce va însemna răbdarea lui Dumnezeu mai departe?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne întoarcem la momentul crucial din istoria veşniciei – momentul în care Mielul a fost “junghiat” (“la întemeierea lumii”). Atunci răbdarea Lui Dumnezeu a căpătat pentru totdeauna un aspect profund dureros şi fără posibilitate de rezolvare: îndurarea suferinţei veşnice pe care I-a produs-o despărţirea definitivă de Fiul Său şi suferinţa veşnică pe care i-o produce despărţirea de fiinţele pe care le-a creat şi care nu au vrut să se întoarcă la El (îngeri şi oameni). În inima Lui, locul gol pe care ei l-au lăsat nu va putea fi ocupat de nimeni. Nu ne putem imagina un moment în firul veşniciei în care Tatăl să treacă peste această suferinţă, să o uite, să nu mai fie nevoie să o rabde. (Tatăl nu uită şi Îi mulţumim pentru aceasta, căci uitarea Lui ar însemna pieirea noastră. Dar aceasta ne ajută să înţelegem că El va purta permanent toată suferinţa pe care noi i-am produs-o.)

Răbdarea noastră este răbdarea fericitei nădejdi. Răbdarea Lui este răbdarea dragostei care se jertfeşte. El este dragoste, şi “dragostea este îndelung răbdătoare” (1 Cor. 13:4). Dar cât vom mai continua să abuzăm de răbdarea Lui? Cât vom mai prelungi chinul pe care i-L produce priveliştea păcatului şi a nimicirii cauzate de acesta în mijlocul copiilor Lui?

Singurul mod în care noi putem produce o bucurie nespus de mare lui Dumnezeu este să nu facem zadarnică jertfa Fiului Său şi să răspundem înaltei chemări pe care El ne-a adresat-o ca indivizi şi ca biserică.

În studiul din această săptămână realizat de Departamentul Şcolii de Sabat al Conferinţei Generale A.Z.Ş., găsim două citate din scrierile lui Ellen White pe care le consider extrem de importante:

“…Nu trebuie să uităm că Ellen White a spus că Împărăţia lui Dumnezeu ar fi putut să vină în timpul vieţii ei. În anul 1896, ea scria: ‘Dacă aceia care au pretins că au o experienţă vie în lucrurile lui Dumnezeu şi-ar fi împlinit lucrarea care le-a fost desemnată aşa cum a poruncit Domnul, întreaga lume ar fi fost avertizată mai demult şi Domnul Isus ar fi venit cu putere şi cu multă slavă.’ – Review and Herald, 6 octombrie 1896

În ultimul volum al Mărturiilor, publicat în 1909, Ellen White scria: ‘Dacă fiecare ostaş al lui Hristos şi-ar fi făcut datoria, dacă fiecare străjer de pe zidurile Sionului ar fi dat cu trâmbiţa un sunet lămurit, lumea ar fi putut să audă mai demult solia de avertizare. Dar lucrarea noastră este cu ani în urmă. În timp ce oamenii dormeau, Satana a câştigat pe furiş avantaj asupra noastră.’ – Mărturii, vol. 9, pag. 29…” (Studii biblice, Testul profeţilor, marţi, 3 februarie 2009).

Care este “lucrarea care le-a fost desemnată” pretinşilor credincioşi, prin intermediul căreia lumea urma să fie avertizată, iar Domnul Isus să Se poată întoarce? Oare nu este vorba despre lucrarea de vestire a soliei îngerului al treilea? Nu afirmăm noi, ca popor advent, că aceasta este chemarea care ne-a fost făcută şi că întreita solie îngerească este solia care ne-a fost încredinţată pentru a o transmite unei lumi care piere? Şi cu ce identifică Ellen White solia îngerului al treilea? Acesta este un citat pe care nu îl găsim în studiul de la Şcoala de Sabat:

“Domnul, în marea Sa îndurare, a trimis poporului Său o foarte preţioasă solie prin fraţii Waggoner şi Jones. Această solie urmăreşte să aducă mai proeminent în faţa lumii pe Mântuitorul răstignit, jertfa pentru păcatele întregii lumi. Ea prezintă îndreptăţirea prin credinţa în Garantul; ea invită poporul să primească neprihănirea lui Hristos, care este arătată în ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu. …Este solia îngerului al treilea, care trebuie proclamată cu voce tare şi însoţită de revărsarea Duhului Său în măsură bogată. Mântuitorul înălţat trebuie să apară în lucrarea Lui eficientă ca Miel junghiat, stând pe tron, pentru a împărţi binecuvântările nepreţuite ale legământului” (TM 91, 92).


Când nu vom mai confunda indiferenţa cu răbdarea? Când vom fi dispuşi să privim şi la suferinţa veşnică produsă de păcat lui Dumnezeu? Când vom vedea că, în Hristos, răbdarea înseamnă aşteptare, dor, dorinţă fierbinte după Adevăr, nu somnolenţă laodiceană? Când ne vom trezi?

Timpul nu mai are răbdare…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: